Mediașul Civic


Educație

Am aflat în mod repetat exemple în care actul educației lasă de dorit în orașul nostru.

Este vorba despre:

  1. Calitatea slabă a actului de învățământ: apar tot mai mulți dascăli ne – sau prost calificați pentru materia pe care s-au angajat s-o predea; le lipsește în multe cazuri pur și simplu o metodă de predare eficientă a cunoștințelor ce fac substanța diferitelor discipline.
  2. Autoritatea aproape inexistentă a dascălilor: tot mai mulți dascăli sunt (tot mai) lipsiți de autoritate în raport cu învățăceii, ceea ce reprezintă o altă cauză a proastei calități a actului educațional; lipsa de autoritate a profesorilor vine probabil din două cauze: 1. incompetență endemică și 2. atitudine ori poziție pedagogică greșită. Exemple în acest sens ar fi: proasta gestionare a conflictelor dintre elevi inclusiv la nivelul directoratului unei școli ori dezordinea și obrăznicia tolerată din timpul orelor inclusiv la nivelul claselor primare.
  3. Concentrarea aproape exclusivă a administrației școlii pe măsuri strict formale sau încercarea sinistră de uniformizare: am aflat cel puțin două exemple în ultima vreme în care directorii unor școli și-au făcut un obiectiv din forțarea elevilor în uniforme; uniforma nu este o problemă în sine, însă devine una atunci când directorul, de pildă, își petrece timpul încercând să forțeze (potențial) fiecare elev într-o uniformă croită după aceleași măsuri ori le impune elevilor să poarte uniforma (de obicei de culoare închisă) în formație completă pe întregul parcurs al activităților zilnice indiferent dacă afară ori în clasă sunt 30° C. Aceste situații par să țină de domeniul absurdului, sunt însă o realitate în orașul nostru.
  4. Încercarea de nivelare a aptitudinilor ori mediocrizarea:  în școlile de stat ale orașului nostru nu este stimulată în niciun fel diferența dintre aptitudinile evident distincte ale elevilor; principiul care guvernează actul de învățământ este principiul egalității – toți elevii trebuie tratați identic indiferent de înzestrările lor, astfel încât efortul dascălilor nu se concentrează pe performanță ci, în cel mai bun caz, numai pe oblojirea celor mai slabi dintre elevi, dintr-o teamă evident ipocrită de discriminare. Exemplu: un elev din clasa a 5-a este depunctat dacă într-o lucrare la matematică produce o soluție diferită și poate ma bună la una dintre probleme, dacă nu vine, adică, cu aceeași soluție memorată de către toți ceilalți elevi.
  5. Discriminarea rromilor: ei bine atunci când trebuie aplicat principiul egalității, adică numai în ce privește egalitatea șanselor la a beneficia de actul educațional în condiții optime, acesta este sfidat pe față atunci când un copil rrom este nedreptățit fățiș (de către dascăli) în cazul în care se află într-un conflict cu un copil român. Dacă vom studia mai amănunțit această problemă, vom înțelege poate abandonul școlar al copiilor de etnie rromă.
  6. Necesitatea evaluării psihologice ori a verificării integrității (morale) a celor care doresc sa devină dascăli (cu acte în regulă): este pur și simplu inadmisibil pentru că (este) smintitor pentru tinerii oameni aflați în plin process de formare ca un dascăl să se poarte necuviincios ori direct obscen în raport cu elevii săi ori, de pildă, ca o învățătoare se le predea unor elevi de clasa a 4-a teorii conspiraționiste despre moartea lui Mihai Eminescu.

Una dintre soluțiile posibile: combaterea activă a neregulilor și încercarea de restabilire, prin măsuri concrete, a demnității actului de învățământ în orașul nostru. Pentru că schimbarea pornește de la respectarea calității actului pedagogic, a principiilor și valorilor transmise dintr-o perioadă (cu siguranță pre-comunistă) în care învățământul era mult mai bine structurat.