Mediașul Civic


Probleme nerezolvate ale Mediașului

Mediașul are o serie largă de probleme urbanistice nerezolvate, care trebuie abordate urgent:

• Centura • Reamenajarea malurilor Târnavei • Refolosirea unor suprafețe mari intravilane, chiar și intra muros,

care sunt parțial virane • Reamenajarea centrului istoric • Reorganizarea traficului intravilan • Punerea la dispoziție a unor suprafețe pentru investitori

În momentul de faţă există anumite preocupări în acest sens, dar nu există proiecte concrete care pot fi instantaneu demarate.

Există, de exemplu, idei legate de reorganizarea pieţelor centrale, respectiv cele două pieţe din centrul vechi. Vechiul Mediaș este dominat de un spaţiu foarte mare în centru (cel mai mare din Transilvania), care de sute de ani există în această formă a sa. Din acest centru vechi pornesc cinci străzi ce duc la fostele porţi ale oraşului. Există, de asemenea, încă trei străzi, care se ramifică din străzile mai sus menţionate precum şi trei alte pieţe mai mici.

În perioada comunistă, în anii '50, ai secolului XX, Piaţa Centrală a fost remodelată într-un parc care este înconjurat de un pietonal neobişnuit de larg, în unele părţi cu panta laterală mare. Acest inel pietonal a fost utilizat pentru defilări comuniste. În afara zidurilor cetăţii a apărut, în anii '60, un alt spaţiu public cu primărie, casă de cultură şi un hotel - un „centru civic”, aşa cum a fost denumit atunci.

Piaţa centrală a fost folosită timp de secole ca spaţiu de târg, iar la târgurile anuale, vechiul centru era ocupat în întregime. Odată cu perioada comunistă au dispărut însă producătorii de la ţară precum şi comercianţii, astfel încât târgurile nu s-au mai ţinut.

Reproiectarea și reamenajarea Centrului Istoric

Urmând bunul exemplu al Sibiului, care şi-a amenajat vechile pieţe istorice ce servesc acum multor evenimente, cu participare largă (concerte, târguri, activităţi civice), există deja intenţia ca şi pieţele centrale din oraşele istorice similare să fie, de asemenea, refăcute. Nevoia de reproiectare a lor este lesne de recunoscut. Terenurile virane nu fac parte din peisajul urban al unui oraş medieval; mereu au fost ocupate de clădiri ori grădini. Şi nici parcurile cu înfăţişare de trista amintire. În Mediaş, există şi suprafeţe mari asfaltate, care se cer reamenajate. Nivelul străzilor a crescut constant în ultimii 70 de ani. O reamenajare trebuie să aducă nivelul la cel istoric şi, mai ales să le confere un aer de uniformitate, cu specific local.

Având în vedere ansamblul caselor patriciene din jurul Pieţei, dar mai ales datorită peisajului unic transilvan, al castelului urban din jurul bisericii evanghelice, Piaţa Centrală din Mediaş are o importanţă extraordinară din punct de vedere urbanistic. În peisajul actual, acest construct istoric este în totalitate pierdut.

Argumentul că prin reamenajare s-ar distruge valoroase spaţii verzi urbane, nu poate fi acceptat. Cum se poate observa cu uşurinţă din fotografiile aeriene, Mediașul dispune de suficiente spaţii verzi chiar şi în centrul său. De asemenea, exista şi terenuri virane (intra- dar şi extra muros) care trebuie să fie implicate în reamenajare. Este adevărat, ele sunt în proprietate privată.

În plus, în cadrul replanificării rutiere din centrul vechi există posibilitatea de creare a zonelor verzi, respectiv replantarea copacilor din Piaţa Centrală spre marginea pieţei şi nu la mijlocul ei.

În cazul unei strategii urbane, parcările pot fi prevăzute în cadrul unui nou concept al traficului.

Discuţiile publice se învârtesc în acest moment în jurul unor detalii, chiar înaintea existenţei unui plan general de abordare. În ciuda acestui fapt sau poate tocmai datorită acestui fapt, este normal ca populaţia să fie implicată în proiectare. Sectorul public ar trebui să-şi dezvolte simţul pentru aceste lucruri. Sunt necesare asociaţii private sau alte iniţiative în domeniul amenajării urbane.

La final, oraşul va arăta mai verde şi mai puţin aglomerat de trafic (şi cu mai multe locuri de parcare), mai multe cafenele cu terase şi mai mulţi turişti. Astfel se poate prevedea şi o creştere economică reală.