Mediașul Civic


Nici nu s-a uscat bine „cerneala” pe postarea în care deplângeam starea jalnică în care se află medieșeanul pe două roți ( https://www.facebook.com/notes/alex… ) , că vine altă veste dezastruoasă din partea edililor noștri.
Bicicliștii care vor avea tupeul să pedaleze prin centrul orașului vor fi amendați cu 500 lei ! Înțelegem și salutăm ideea genială de a restricționa accesul AUTOvehiculelor în centrul istoric. Dar să-i amendezi pe bieții bicicliști, care nu numai că n-au deloc pistă de biciclete în oraș, iar marginile străzilor sunt într-o stare deplorabilă…. vă lăsăm pe voi să trageți concluziile.
În timp ce toate țările civilizate fac eforturi spectaculoase pentru a-i încuraja pe oameni să folosească bicicleta ca mijloc de transport (Norvegia http://www.gandul.info/magazin/tara… ) sau văzând „coloana oficială” a ministrului de externe danez sau a premierului olandez ( http://www.gandul.info/magazin/cum-… ) , în Evul Mediaș lucrurile nu stau tocmai așa.

Ministrul danez de externe Kristian Jansen, în drum spre serviciu
Mai exact, dacă stai în Vitro și vrei să pedalezi până în centru, ai încurcat-o. Să presupunem că ai obosit și vrei să bei o cafea. Ce faci ? Unde îți lași bicicleta? Rasteluri ca-n centrul Sibiului n-avem. O legi de-un pom ? O iei în spate, până la prima terasă ? Ce argument fantasmagoric poate sta în spatele unei asemenea interdicții ? Câți oameni accidentați de bicicliști cunoașteți ? Câte ambuteiaje provocate de bicicliști ați observat în Cetatea Luminii? Câte căi de acces blocate de bicicliști ? Și câte și mai câte….
Ce facem, oameni buni ? Cine-s indivizii ăștia „ecologiști” din Jeep-uri care iau asemenea decizii în numele nostru ? Cum să le arătăm că greșesc, că-s alienați, că trăiesc pe altă planetă? Cât timp vom mai accepta interdicții din partea lor ? Avem masă critică înafara Facebook-ului ? Prea multe întrebări, niciun răspuns.
Dragi medieșeni, într-o comunitate civilizată așa ceva n-ar fi posibil. Dar știți de ce? Pentru că NIMENI nu ar accepta o asemenea tâmpenie. NIMENI. În secunda 2 după publicarea unei asemenea prostii, toată comunitatea ar fi la ușa primăriei, întrebând în cor: CINE VĂ CREDEȚI, cum îndrăzniți să ne umiliți cu o asemenea interdicție ?
Cum a ajuns o gașcă de incompetenți să ia decizii în orașul nostru ? Simplu. Prin indolență. Nepăsare. Mi-se-rupism. „Ce-mi pasă mie, eu am mașină”. „Asta este, n-ai ce-i face”, etc.
Avem ce face. Trebuie doar să deschidem ochii și să ieșim din carapace. Nu vă temeți, oameni buni. Împreună suntem puternici. Nici nu știm cât de puternici! Dezbinarea și delăsarea noastră le asigură „căldurica”. Să-i răcorim un pic, zic. Să-i dăm o perspectivă nouă bietului bețivan de Mediaș, să-l ajutăm să se trezească. Suntem oglinda a tot ceea ce se întâmplă în oraș. Nu credeți că e timpul unei schimbări de look?
Vă salută și așteaptă cu nerăbdare o reacție sau chiar o mână de ajutor, Un biciclist fără perspective, din orașul în care nici câinii n-au voie să latre
Știrea originală, să nu credeți că v-am păcălit , via Sibiu 100%:

Amenzi USTURATOARE pentru soferi, la Medias

Odată cu interzicerea accesului cu mașinile în centrul istoric al orașului, șoferii din Mediaș și cei care se află în municipiul de pe Târnava Mare trebuie să știe că se expun unor amenzi destul de consistente în cazul în care aleg să intre cu autoturismele în Piața Regele Ferdinand I. Potrivit regulamentului aprobat, accesul în zona restricționată al autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, cu excepția autovehiculelor autorizate de Primăria Mediaș pentru intervenții, cum ar fi cele de salubrizare, incendii, intervenții la rețelele de apă-canal, energie electrică sau gaze, se sancționează cu amendă cuprinsă între 200 și 500 de lei. Tot cu amendă de până la 500 de lei se sancționează accesul în centrul istoric al motocicletelor, motoretelor, motoscuterelor, ATV-urilor, bicicletelor și căruțelor și nerespectarea de către posesorii de carduri a programului de acces în centrul istoric (programul de aprovizioare între orele 5-9 sau în urma înregistrării unei cereri privind accesul). În sfârșit, tot o amendă de 500 de lei riscă și cei care nu anunță în termen de 48 de ore la Serviciul Public de Ecologizare Mediaș pierderea, furtul sau degradarea cardului. Eliberarea unui nou card se va face contracost.